Home  |   Plante A-Z  |   Glosar  |   Forum  |   Contact
Formarea gametilor de sex opus

Articole



Galerie Foto




Parteneri

Home » Inmultirea plantelor » Formarea gametilor de sex opus

Formarea gametilor de sex opus

Articol vizualizat de 8599 ori

        Reproducerea sexuata implica existenta unor organe reproducatoare mascule si femele si presupune contopirea gametilor de sex opus produsi de acestea. Acest proces de contopire se numeste fecundatie si se finalizeaza cu formarea zigotului (celula-ou) care continua ciclul de dezvoltare al noului organism. Zigotul prezinta trasaturi comune ale ambilor parinti dar si caractere noi care sigura variabilitatea in cadrul speciei.
        Toate plantele au un ciclu de viata in care se succed doua perioade ce difera intre ele prin forma pe care o imbraca indivizii si prin numarul de cromozomi pe care celulele acestora il contin.
        O prima perioada a cestui ciclu este cea a plantei cu radacini, tulpina, frunze si floare, cu organe reproducatoare ce dau nastere ulterior fructului. Aceasta se numeste generatia sporofitica iar plantele diploide se numesc sporofiti.
        Sporofitii vor produce cealalata generatie a ciclului de viata, respectiv, gametofitii microscopici, haploizi, dependenti de tesuturile florii.
        Ciclul reproductiv consta intr-o succesiune continua a celor doua generatii: sporofitica si gametofitica.
        Florile produc doua tipuri de gameti: femeli si masculi.
        Gametofitul femel se formeaza in ovarul florii fiind redus la sacul embrionar ce rezulta din ovul. Ovarul este o structura reproductiva feminina a florii care contine si protejeaza de regula mai multe ovule. La angiosperme toate ovulele sunt inchise in ovar. Ovarul este el insasi parte a unei structuri reproductive mai mari numita carpela. Totalitatea carpelelor unei flori alcatuiesc gineceul care reprezinta aparatul reproducator femel al florii. Este alcatuit din ovarul latit, voluminos, situat la baza, un stil lung, tubular care continua ovarul si-l leaga de ultimul element numit stigmat, adaptat pentru captarea polenului. In interiorul ovarului fiecare ovul este atasat de tesuturile ovarului printr-o formatiune numita funicul. Fiecare ovul urmeaza independent un proces de maturare. Initial acesta se divide meiotic in patru megaspori. In acest proces de diviziune numarul cromozomilor este redus la jumatate fata de cel al celulei-mama ceea ce face ca dintr-o celula-mama diploida sa ia nastere patru megaspori haploizi. Ulterior, trei din cei patru megaspori degenereaza si dispar in timp ce al patrulea se divide mitotic de trei ori dand nastere la opt celule haploide. Aceste celule impreuna formeaza sacul embrionar, adica gametofitul femel. Celulele sacului embrionar evolueaza in mod diferit: doua se unesc formand endospermul, una evolueaza in oosfera, alte doua formeaza aparatul oosferei iar trei formeaza aparatul antipodial. Sacul embrionar devenit matur este gata sa fie fecundat de graunciorul de polen. In urma acestui proces din oosfera sacului embrionar si un nucleu spermatic al graunciorului de polen va rezulta celula-ou sau zigotul.
        Gametofitul mascul este reprezentat de graunciorul de polen matur. Polenul este produs de antera situata la capatul distal al filamentului staminal. Antera si filamentul staminal alcatuiesc impreuna o stamina. Totalitatea staminelor unei flori alcatuiesc androceul, adica aparatul reproducator mascul. Pe masura ce floarea devine matura, celulele din antera se divid mitotic producand celule-mama de polen. Aceste celule-mama se divid meiotic producand grupuri de cate patru microspori haploizi numiti "tetrade". Acesti microspori contin un tesut nutritiv necesar dezvoltarii grauncioarelor de polen. La exterior microsporii sunt acoperiti de un strat de lipoproteine numit exina. Microsporul se divide mitotic odata producand doi nuclei haploizi in interiorul graunciorului de polen matur. Unul din acesti nuclei este vegetativ, celalalt generativ. La finalul procesului de maturare al graunciorului de polen nucleu generativ va forma cei doi nuclei spermatidici apti pentru procesul de fecundare.


Imagini Formarea gametilor de sex opus


Organe reproducatoare femele si mascule

Imagine electronica a anterei producatoare de polen

Ovar sectionat in care pot fi observate ovulele

Imagine microscopica a graunciorului de polen



Voteaza: Formarea gametilor de sex opus


Punctaj:9.76
Voturi: 48
Vizite: 8599
                  


Comenteaza: Formarea gametilor de sex opus

Nume:
*Email:
*Comentariu:

      Comentarii:

    User: Marizza
    Data: 20-05-2009
    Comentariu: clas super clas {} {}

    User: lera
    Data: 20-05-2009
    Comentariu: class


Articole similare :

Dubla fertilizare si formarea semintei
        Fertilizarea plantelor cu flori este unica intrucat, spre deosebire de toate celelalte organisme, in cazul lor se realizeaza fertilizarea simultana a doua celule printr-un proces numit dubla fertilizare.